Pornisem prin deșerturi cu lira mea de aur,
Amurgul din nisipuri făcea un lac de sânge,
Departe marea tristă în vaiete se plânge -
Purtam pe cap cununa de roze și de laur.

Pe fondul roșu-negru, din care flăcări pică,
Se profilă fantastic, cu ochi fascinatori,
Eternul Sfinx. Pe buze zâmbeau sangvine flori,
Cu brațele rozalbe, cu gheare de pisică,

Cu capul de Veneră, cu trupul de-animal.
Prin ochi-i de mistere deodată mă priviră,
Și îngeri, ca și demoni, iar buzele zâmbiră.
În zâmbet și-n privire plutea ceva fatal.

În brațe mă cuprinse, prin ochi vărsă scântei,
Pe buze își înfipse sălbatica ei gură.
Simții o moleșeală ușoară cum mă fură,
De-adâncă voluptate, și ochii închisei.

Târziu, când din beție în noapte mă trezii,
Simții cum buza-mi arsă de sânge era suptă,
În gheare de pisică sta inima mea ruptă,
Din care cădeau picuri de sânge, străvezii.

Cădeau încet și grele, scoțând prelungi suspine,
Pe coardele de liră se așezau la rând,
Iar coarda de durere se-nfiora plângând,
Și sângele pe liră se preschimbă-n rubine.