O, Doamne-al bunătății, putere creatoare,
De care niciodata eu nu m-am îndoit,
Tu, ce ai pus amorul în inimi simțitoare
Și floarea aurorei cu rouă învelit;

Tu, ce-ai sădit în inimi speranța și credința,
Căci una fără alta nu poate exista,
Ce-aduci după durere surîsul și dorința
Și după vijelie un soare-a lumina;

Ce fără încetare dai zilelor lumine,
Și cîmpului verdeață, și paserei cîntări,
Și frunzelor șoptire, și undelor suspine,
Și pe vergine buze suave sărutări;

Aruncă o cătare asupra țării mele;
Ea este ca o barcă pe un ocean plutind
Cînd geme uraganul în noaptea fără stele,
Ce încă o suflare ș-o vom vedea perind.

Trimite-ne, o, Doamne, lumina ta cerească,
Căci lungă fuse noaptea în care suspinăm;
Ca să vedem furtuna ce va să ne răpească
Și sub un mal ferice un port să căutăm!