Furtună se vestea pe dealuri. Toată noaptea
de luni spre marți la orizont s-a adunat.
Munții de nori, amenințîndu-ne din partea
de sud, străluminați de tunete au stat.
De teamă două inimi se făcură una.
Și amîndoi în așteptare-am tremurat.

Ne ocoli prăpădul. Mîrîind furtuna
de noi, încet, și de pămînt, s-a depărtat.
De cîte ori prin văi un trăsnet mai lovea,
neștiutor de bezne crinul alb pocnea,
ca să-nflorească. Iată cum cu flori de vis
grădina zilei noastre mare s-a deschis.