Aramă grea ca vinul - părul,
sprîncenele ușor piezișe,
o cută vertical pe frunte,
vădind trecutul de restriște.

Umeri mărunți, suflet de vară
în bluza verde-albăstrie,
ce sub solarele incendii
a devenit stins-cenușie.

Þinut e totul sub surdină,
inelul doar clipește cînd
frămînți atîtea-n încăperea
unei simțiri și-a unui gînd.

Îți zboară-n mînă porumbelul,
ți se supune duh și-argilă.
Culorile îți stau în slujbă,
carmin și scrum de clorofilă.

Și mie-mi stau la îndemînă
în grîu și-n cer, în foc depline,
să te redau pe altă treaptă,
pe-aceea ce ți se cuvine.

Culori am pentru ce se vede
și pentru ce mai e veșmînt.
Culorile le iau din apă,
din dulci otrăvuri și din vînt.

Doar pentru cele ce-s adaos
venind din sfînta ta planetă
culori eu n-am în graiul lumii
și nici uleiuri pe paletă.