În ziua șaptea Dumnezeu, din umbra,
din otrava nouă-a tuturor dumbrăvilor gustând,
se odihni-ndelung. Apoi la ora bufniței
cu pas zăbavnic și purtat de-un gând

în văile acestea a ieșit. Din peșteri de ne-lume
ieșea să-mpartă-ndemnuri, poate nume,
sau poate să-și întâmpine, vrăjit,
luminile cu care peste-abis s-a ostenit.

În fapt de sear-asemenea jivinei el pornea,
dar pradă nu căta. Ci arătările și toată creatura
cu zvonul morții el dorea
să le împace, sărutându-le cu gura.