Te uită, frunza pică irosită
Și vântul geme prohodind departe!
Puțină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curând sosită!...

Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită:
Eu singur cânt cu voce obosită
Și trec prin încăperile-i deșarte...

S-au dus privighetorile măiestre;
Pustiu e cuibul blândei turturele...
Ah, unde-i șuierul mierliței sure!

Pierdut din stolul mândrei lor orchrestre,
Ce trist răsună cânturile mele
În liniștea adâncă din pădure...