Clădită din nisip, din piatră de nisip,
această catedrală dăinuie în vînt.
N-o clatină nimic, nici zbucium din pămînt,
nici focuri din înalt. Privind-o-n noapte
prin constelații parcă însumi mă-nfirip.

Prin veac cîndva s-a dezbrăcat de schele
făptura de nisip, biserică ce e,
o taină-a ei prin vremi să tîlcuiască.
Temei aflînd în cîmpul dintre stele,
ea n-are unde să se prăbușească.
Celest în sine cumpănită, biruie
în timpul-vînt, si-acolo sus, mai sus de vînt.