Se lasa noaptea, limpede si calda;
Rasare luna palida pe cer,
Punand pe valuri brate ce se scalda
Si-n toata firea aer de mister.

Pe-un soclu rupt, o vesela bacanta
Si-nvaluie, de doua mii de ani,
In haina umbrei, pururi eleganta,
Splendoarea umerilor diafani.

Miscand din flamuri, vechile trireme,
Adorm in pacea lungului amurg,
Infiripand un vis din alta vreme:
Izbanzile lui Hermes Demiurg.

La umbra lor, pescarul trage-o plasa
Si canta-ncet, cu glas adormitor,
Duioasa lui tragudie de-acasa,
Visand si el un vis in viitor.

(1894)