Îmi place să te văd în cuvenitul cadru.
Sub, ruginii și roșii, frunzele de viță:
în asfințit, cînd lucrurile toate se deăvîrșesc,
făcînd un pas, și încă unul, înapoi spre schiță.

Chiar amăgire dacă ești, ce cîntecul mi-l bei,
îmi place să te văd oriunde și oricum.
Numai puțin, doar pîn' la capătul vederii
să se întindă timpul, să se deschid-un drum.

Îmi place să te văd făptură clară
răsfrîntă-n iezerul de munte cînd
o rîndunică-n zbor adus
oglinda apei sparge, lunecînd.

Dacă eu nu, atuncea cel puțin
această apă să te frîngă,
această undă să te sfarme,
să te stîngă, să te stîngă.