Aș vrea să cânt, să-mbrac în mândre rime
Norocul rar ce-n cântec nu încape,
Că nu e vers pe lume să-l exprime,

Ci ca-ntr-un murmur nesfârșit de ape
Ce se revarsă-n valuri de-armonie.
Din mii de glasuri ce-l vrăjesc de-aproape.

Sărmanul suflet cearcă, și nu știe
Ce ton să prindă, ce cuvânt s-aleagă,
Căci toate-l cheamă,-l strigă și-l îmbie...

Iar eu stau mut, — și-aș sta vecia-ntreagă
S-ascult uimit la glasurile-acele,
Privind în ochii tăi albaștri, dragă —

Vis întrupat al visurilor mele!