M-apropiu din nou de dumbrava cea sfântă,
Să cad în genunchi la străvechiul altar.
O dragoste veche din nou mă frământă:
Îmi freamătă frunza, iar apele-mi cântă,
Și toate ca-n vis îmi apar.

Ah, iar sunt copilul nebun de-altădată!
O floare, un flutur m-oprește din mers.
Tot gândul mi-e farmec, simțirea mi-e beată,
Căci inima iarăși pornește să-mi bată
Și bate-n cadență de vers!