În toamna violetă, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poeții triști declamă
lungi poeme -
E-o toamnă, ca întotdeauna, cînd totul geme,
Frumos, și inert.

Pe străzi elegante, ca o părere,
Femeia modernă a trecut și revine;
Tot haosul e-o veselie de eter.
Și, dacă se zguduie orașul,
Și creierul rămîne pierdut;
Și, dacă munca trosnește din
brațe, din piatră, din fier, -
Mulțimea anonimă se va avea în vedere.
Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.

Parfum… incendii violet, și becurile-aprinse
Amurgul licărește pe-orașul de vitrine
-
Pierdut, mă duc și eu, cu brațele
învinse,
Plîngînd,
Și fredonînd,
Gîndindu-mă la mine.