...Și o să mor, ucisă de propriile-mi mâini,
De propriile-mi frici.
O să mă prăbușesc sugrumată de gândurile patetice,
Arsă pe rugul deșartei renașteri.
O să îmi storc și ultima picătură de viață
Și să îmi beau propriul meu, negru sange.
Rescriu o istorie de mult rescrisă
Și zac pe pământ în agonia numită respirație.
Bandaje îmi înfășoară trupul chinuit,
Acoperind goliciunea rănilor cronicizate.
Vindec bubele cu sarea din vorbe
Mătur sufletul pe făraș ruginit.
Purgatoriul meu îmi e trupul,
Ard in frig si singurătate, deșarte pretenții...
Lovesc aerul ce îmi stă in cale,
Undeva trebuie să mă ascund de mine!
Risc să îmi fiu asasinul zilelor de mâine.
Рекомаð½ð´Ð¾Ð²Ð°ð½ñ– текÑти
