|
Ð‘Ñ–Ð¾Ð³Ñ€Ð°Ñ„Ñ–Ñ Lupul de Stepă
POSTUMÃ
M-am rostogolit cu frenezia
stîncii lui Sisif, am sfidat
ceea ce mi-a fost gravat
cu gînd de proscris pe
umbra ce-o arăt tuturor
ca pe un scut, ca pe un semn
în numele meu,
de tot ce mă leagă în balanța
Timpului,
am rîs, iar fruntea am
răstignit-o pe veci de cerul
peste care au țipat tunetele
și fulgerele ochilor înlăcrimați;
m-am jucat ca vîntul, nu o dată,
printre palele morilor de vînt
ce-au ucis nebunia unui Quijote,
și-am trecut prin ființă și neființă
cu pași mărunți, fictivi
prin piețele unde te poți
scălda în același rîu
de două sau mai multe ori,
unde clipele au culoarea
clopoțeilor de zahăr ars;
nu vreau să apăr, nici să denunț…
eram doar în trecere prin (tre) voi
ca o adiere, fără coate
fără șireturi la pantofi,
lucruri ce nenumesc nimic
mi-a rămas doar miasma în urmă,
acest tren cu banchete tăiate
și oglinzi sparte din care-au crescut
asemenea lichenilor, ridurile,
locul amintirilor - la vedere
„eu nu sunt bătrîn, sunt străvechi”
sunt o cicatrice,
urma unui cui în care-a călcat istoria
în goana sa
prin cel ce-am fost
|
Рекомаð½ð´Ð¾Ð²Ð°ð½ñ– текÑти
